Era o vreme cand nu-mi era teamă de nimic, nu-mi era teamă să iubesc, să fiu eu, să zâmbesc orice ar fi, mi-ar fi fost teamă doar de ce urma să vină, dar apoi îmi trecea pentru că abia aşteptam să văd filmul mai departe. Uneori trişam şi îl rulam mai repede şi aşa am început să pierd din mine.
Atunci m-a cuprins o frică nebună căci mi-am dat seama că la sfârşit nu mai rămânea nimic din ce eram eu.

Timpul a trecut de atunci, însă nu m-am oprit din trișat, uneori mă gândesc că mai bine porneam o manie pentru jocuri de noroc decât asta. Din fericire mai am puțin din mine, aproape jumătate din ce aveam, dar iubesc. Mă îndrăgostesc de el în fiecare zi, nu mai mult, dar nici mai puțin ca în ziua anterioară, și m-a tentat de atâtea ori să trișez, să grăbesc filmul și chiar am făcut-o.

Fiecare privire încruntată era o palmă pentru greșeala mea, până când fiecare palmă era din ce în ce mai greoaie și mai plină de ură, iar la final am căzut, m-am ridicat în picioare, m-am scuturat de praf și lovituri, m-am uitat în oglindă și m-am întâlnit cu mine.

Atunci m-am trezit.

Advertisements