Luluș, mă iartă!

Tags

, ,

Dar zilele ce trec nu iartă și te-nsemnează cu un crin pe umărul drept, Luluș am fost corectă și te-am iubit mereu. Mi-am luat un câine, să ies să mă plimb cu el. Desigur că și cu tine mă plimbam râdeam și chiuiam, dar Mița, nu e vinovată că am îndrăznit să mai iubesc odată, și cum ți-am promis doar ție, Luluș, n-am să mai iubesc băiat vreodată. Căci atunci când ai întins cu raza de lumină și mi-ai atins obrazul, ai strâns dragostea toată de-ai înecat și oceanul, din dragostea mea tu ai crescut, copil mi-ai fost tată mi-ai ajuns, dar tu vei putea ierta trădarea, Mița nu-i băiat, e fată, haide Luluș, mă iartă!

Știu ce vei spune, apoi 3 săptămâni,3 zile și 3 ore vei mai uita să-mi zici de dimineață, Luluș te așteaptă! Și vei pleca agale, condus de propria soartă, 3 ture-n jurul blocului și vei ofili toți trandafirii. Superbii trandafiri albi, de mătase, nu fii prea dur cu ei, și de se vor usca, adu-i aici în casă să nu îi irosim, măcar așa cum au rămas.

Și totuși Luluș, nu poți ierta cățelul? Cruță-l că te va iubi, doar ești copilul meu. Nimic din trupul tău nu e de la mine, căci frumusețea ta nu-i lacrimă de om, ești imperfectul în perfecțiunea unui diamant de cristal. Îmi plac rubinii îi ador, mă știi doar, cel mai bine. Nici să te mint nu pot, nici adevărul nu mai e un mister pentru tine, însă toate acestea îmi formează iadul, căci deținerea adevărului suprem sau a minciunii veridice, sunt asemenea polilor pământului, nu se vor întâlni niciodată, însă împreună formează un pământ. Raiul și iadul împreună formează pământul. Și zilele ce fel de schimbă, azi e mâine, azi e ieri, ieri e azi și mâine-i ieri. Și dimineața, nu e seară, seara-i noaptea, noaptea-i vară.

Și iată, că mă întorc cu ochii în lacrimi la tine, Luluș mă iartă! Am uitat azi să-ți dau bomboane, durerea-i mare, dar doar de ai putea, măcar odată să faci cum îți zice ție mama. Mița e cățelul nostru, plimbă-l, iară când te întorci, am ce-ți place ție.

Dimineață de iarnă, zăpada e numai bună de săniuș.

-Hai Luluș, dă-te jos din pat, treci alături de mine în fața sobei să îți spun ce surpriză ți-am pregătit. Ia-ți și blănosul că-ți mai ține puțin de cald. De la un timp am observat că îl cam arunci pe ursache de lângă tine, nu-ți mai place să dormi cu el? Să știi că se supără, sau te mărești cumva și nu-ți mai place de el? Luluș mi-ai promis că vei avea grijă…

Bine bine, hai că te-am ținut destul în suspans, s-a deschis o nouă cofetărie în oraș, nu e departe de noi, cu un zbor de sanie și o privire la ceas ajungem acolo imediat. Știu că îți place plimbarea cu sania de aceea…. exact ți-am cumpărat o sanie. După cum m-am uitat în oferta lor, sortimentele sunt în jur de 50, la fel de greu mi-a fost și mie să mă decid, dar știu ce aș alege de acolo fără să clipesc, prăjitură de ciocolată cu banane. Știu, sună delicios. Îmbracă-te și hai să mergem.

 Atâtea amintiri cu tine. Numai pentru acea prăjitură de ciocolată cu banane ar trebui să mă ierți, dar să mă ierți Luluș, promit că nu mai fac, însă te rog, hai să păstrăm cățelul.

Luluș

Tags

, ,

Și Luluș îi zise: Iubita mea, nu îți voi spune o poveste, poveștile sunt pentru oameni mari. Tu nu ești decât un copil. Iubește-l pe Luluș!

Aici a încept povestea cu al nostru Luluș. Luluș e al meu. Luluș a intrat în viața mea când mă așteptam mai puțin. Când viața mea era în declin…

-Ce faci, de ce nu dormi?

Zi-mi cum te cheamă, nu mai țipa…. Luluș ești dulce, lasă-mă să te strâng în brațe. E dreveme, de ce nu dormi, hai nu mai plânge.

Se întâmplă să treacă atâta timp uneori să uiți cum lucruri ți-au schimbat viața, dar pe Luluș nimeni nu-l va uita, nimeni din mine, nici cea mai mică părticică din tot ce a fost sau ce este EU.

Luluș nu te pot certa, să nu plângi. Am să am grijă de tine, ești micuț, nu ar trebui să crești.

Ai să-mi ierți tot ce am gândit despre frunzele care cad, despre pisicile care miaună, despre inimile care bat. Acel timp inexistent, acel timp care e din viitor, timpul care a cerut iertare, mai lasă-mă un minut, amintește-ți de zilele cu soare, hai în New York. Dă-te cu parfum de iasomie Luluș, primăvara vine, cheamă soarele și dă-i un suc, iar cerului cântă-i odă a luminii.

Luluș mă iartă, Luluș mă cheamă, Luluș mă iubește. Cere-mi viața, dar o ai deja, cere-mi tot din ce ți-am dat deja. Amintește-ți din viitor cum te-a părăsit, ca să fii înaintea lui când îl vei părăsi.

Dar Luluș nu mă iubește cum mi-e dor, e un copil, iar eu îi sunt mamă, Luluș e un frate, mă iubește ca pe o soră, Luluș e un tată mă iubește ca pe o fiică. El e cerul și pământul, cel ce mă cheamă, cel ce mă alungă. De dimineață până seară, mi-e dor de Luluș, îl aud, mă strigă, mă cheamă. Ia-mă de mână și hai să fugim. Lui Luluș îi place la mare, vom merge la mare, dar nu te voi lăsa. Promite-mi că nu fugi de mine, scoicile îți vor fi mrejele, te vor ademeni, dar tu, să nu pleci căci fără tine… mă voi întoarce, la ce mi-a fost dat să trăiesc până a te cunoaște. Iar azi ce visez, mâine se va îndeplni și am visat că ai murit, să nu mori Luluș căci n-am să te las, iar de-i muri eu te voi aduce înapoi. 

30

Tags

, , , , , ,

În așteptarea toamnei m-am înhămat cu o pereche, pe care o ador, de cizme de piele întoarsă, cu ținută din blug și cea mai transparentă cămașă neagră cu buline, pe care o ador de asemenea; m-am postat pe o bancă din marmură și am așteptat să treacă timpul pe lângă mine.

Am aproximativ 50 de ani, în tinerețe am fost acrobat la circ, așa că hainele mulate și transparente le port cu mândrie. Până acum am trecut prin timp simțindu-i fiecare secundă, unele m-au sărutat altele m-au lovit ca o grindină peste față.

Încerc să-mi dau seama ce s-a schimmbat, de 30 de ani în acest oraș, nu mai am pisica pe care am avut-o la 20, neagră și pufoasă; am trecut prin o grămadă cu ea, când am luat-o era tare panicată, a avut doar 3 lăbuțe, dar pentru 3 lăbuțe a avut energia uneia cu 10 lăbuțe; era superbă, în sfârșit am reușit să ne înțelegem foarte bine, a fost un prieten adevărat așa cum ar fi și un câine. Oh… câine! La un moment dat am avut și un câine, un pui de vreo 3 luni al unei prietene. L-a lăsat un weekend la mine și a fost teribil, având și pisica scâncea într-una, se lua de ea și țopăia ca un descreierat, dar era atât de frumos, doar în poze și până începea să latre.

Tocmai azi mi-am luat o pisică albă, pufoasă, cu ochii albaștri, la un moment dat, pe la 35 de ani doctorul mi-a sugerat să nu-mi mai iau pisici pufoase că nu e bine pentru sănătate, dar încăpățânarea m-a făcut să-mi iau nu una, ci 3 pisici pufoase; puiul ăsta albe o nebunie, e tare prostuț și partea amuzantă e că are puțin strabism și are o fățucă tare amuzantă; când am plecat de acasă dormea atât de dulce de-mi venea să-l mănânc.

Am reușit să-mi cumpăr garsoniera de vis; aveam aproximativ 27 de ani, îi convinsesem pe părinții mei să vândă un apartament pentru  că cu o zi înainte am găsit la anunțuri pe net: Vând Mansardă Urgent! doar cuvântul mansardă m-a făcut să tresar, m-am uitat pe poze am stabilit o întâlnire cu proprietarul, am făcut demersurile și asta a fost. Învelită toată în lemn, cu tavanul destul de aplecat ca o persoană de aproape 2 m să nu se lovească de el, cu ferestre în tavan, o bucătărie mare și cu o baie cu jacuzzi. Ce îți mai poți dori? Și să completez că jacuzzi-ul era în podea?

Garsoniera am împărțit-o cu singurul bărbat pe care l-am iubit cu adevărat. Petreceam diminețile smotocind pisici, având un mic dejun ca pentru regi printre așternuturile la fel de pufoase ca pisicile noastre. Cu părul răvășit mă săruta, atât de masculin în mișcări, buzele atât de bine proporționate îmi atingeau atât de suav pielea, era primăvara mea din fiecare zi, în fiecare noapte împărtășeam o iubire de vară, iar în fiecare dimineață vedeam răsăritul în ochii lui. Și da ne certam în fiecare zi, când ne împăcam era facerea universului.

Am avut 2 copii minunați, o fată și un băiat, gemeni. Aveau ochii lui albaștri părul meu negru. I-am răsfățat ca și când ar fi fost pisicuțele noastre. Am făcut totul așa încât să fie moștenirea noastră, să ducă mai departe amintirea noastră și zic eu că am reușit. Ajungând atât de bătrâni amândoi, le-am dat tot ce am agonisit o viață întreagă, iar noi ne-am întors la garsoniera noastră. Ei au împărțit casa din provincie, e convenabil, știu sigur că vor fi mereu unul alături de altul la greu, mai ales că noi nu le călcăm intimitatea, dar sigur mansarda e a noastră. Familia noastră e o mafie mică, avem tradiția noastră de duminică când ne întâlnim cu toată toții și cea de dinainte de sărbători. 

Băiatul a făcut ce și-a dorit în viață, iar acum lucrează în imobiliare, e șarmant, frumos și își iubește enorm soția și cei 3 copii, gemeni fată băiat și încă un băiețel, care abia învață să facă la oliță; pe cealaltă parte fata lucrează și ea, dar în evenimente, la rândul ei căsătoriă cu 4 copii, gemeni și gemeni, fată și băiat de fiecare dată; ce clișeu. Partea frumoasă din toată povestea e că amândoi s-au căsătorit în aceeași zi. 

Eu spre deosebire de ei n-am știut ce vreau să fac în viață, am avut din atâtea de ales, dar niciodată nu mi-a plăcut într-un sfârșit, m-am plictisit de tot ce începeam să fac. Poate din cauza faptului că nu eram sigură pe mine, că toată viața m-am căutat, că am avut un singur om pe care l-am iubit și pe care l-am găsit în inima mea, pentru că el mi-a oferit o familie minunată unde nu am dus nicio grijă, pentru că mă iubea așa cum eram, și da, eram foarte rea.

Trebuie să recunosc, am crescut alături de copii mei, ei mi-au fost liniștea, iubitul, soțul meu mi-a fost de toate, de la 20 de ani mi-a fost liniștea sufletului. Într-o lume în care capătul tunelului nu-l poți vedea pentru că toate sentimentele negative îți îneacă sufletul, ei au mers alături de mine și au purtat torțe ca să-mi lumineze calea. 

Azi mă simt împlinită, iubită și știu că iubesc, recunosc că sunt dependentă de ei și dacă ei n-ar fi timpul s-ar opri în loc, n-aș mai simți, lumina s-ar stinge dintr-o dată și nimic n-ar mai avea sens.

30 și va mai urma.

Miez

Tags

, , ,

Orice ai sperat se năruie într-o singură secundă. Spuf! Și moare ca și când n-ar fi fost vreodată, te-ai oferit unui om a mia oară, te-ai deschis în fața lui ca în fața celui mai bun prieten, l-ai iubit, l-ai văzut ca pe  un înger atâta timp și dintr-o dată te vezi singur, călcat în picioare, mințit, înjosit, ți-ai fi dat toată viața pentru el, ai fi mers până la capătul lumii ca în ziua când zăpada dintr-o iarnă superbă a dispărut nimicită de căldură, nu-i așa că doare?

Te ustură ca fierul încins și îți dai seama că ești o altă vacă însemnată de iubirea lui, ai fost trădată de cârjele care te ajutau să mergi, de părinții care ți-au dat viață, de cei despre care credeai că îți sunt prieteni, ai fost trădat de  cancerul pe care-l aștepți să vină și să-ți curme suferința sufletească, de întunericul speriat de soare, ai fost trădat de tot ce iubeai, ai fost aruncat ca o cârpă la poarta unui cimitir cu speranța că vei muri și vei fi mai aproape de locul tău de veci.

Ai fost părăsit în fiecare secundă a vieții tale mizerabile de toți, te-ai părăsit pe tine, ai cedat să mai lupți pentru tine, viața ta s-a sfârșit în acea zi de primăvară când soarele a fost mai cald ca niciodată și a topit tot ce iubeai tu mai mult.

Te-ai născut într-o zi de iarnă, te-ai născut în zodia ghinionului, sau așa au crezut toți. Ai simțit incertitudinea zilei de mâine din secunda în care cei ce trebuiau să-țu fie îngeri păzitori te-au părăsit, iar tu gângurând cuvinte neînțelese de nimeni ai jurat să fii propriul tău înger și să-ți faci singur alegerile în viață, ai puterea de a alege, tu ești supremul, cel care alege, restul sunt doar aleși. Așa ți-ai făcut norocul, dar ai grijă, cei pe care i-ai ales pot renunța la tine pentru altceva, ce cred ei că e mai bun.

Ți-ai făcut norocul, tu ești Dumnezeul tău, ai creat, ai ales și ai suferit  când cei pe care-i credeai ai tăi au ales altă religie decât a ta și ai fost iar părăsit pentru a mia oară, ai pătimit pentru păcatele altora, ai iubit și ai fost înlăturat, alungat din lumea ta, au fost murdărit de mizeria lor.

Au aruncat cu sângele din palmele lor în tine și când te-ai ridicat s-au lipit de tine și asemenea buruienilor care te-au ales ca să sugă toată seva din tine ca mai apoi să rămâi fără vlagă, să rămâi uscat și nefolositor nimănui; fără seva ta, religia ta nu mai ești nimic, dar cu ultima suflare pe patul de moarte mai apuci să zici: ”Vă iubesc pentru că m-ați părăsit, pentru că m-ați învățat ce e puterea.”

Circul

Tags

, , , , , , ,

Și îi zic: ”Azi vreau să fug cu circul.” mă lovește instant cu o palmă greoaie de om muncit la vremea lui, iar vestea a picat ca un trăznet în capul meu. Da da, am zis bine: în capul meu. Lasă-mă să îți explic de ce.

În mintea mea aveam tot discursul, unul demn de milă ce-i drept, dar la vârsta mea înaintată, aproximativ 13 ani, era unul chiar academic: ”Dar vreau să fiu fericită, să fiu legată în lanțuri făcând magii, să mă cunoască lumea și să mă aplaude, să merg pe monociclu cu un monoclu la ochi având o „monosprânceană”, să am o monogramă cusută de bunica pe braț și să dansez pe o melodie monotonă într-un decor monocrom; mă voi hrăni cu râsetele inocente ale oamenilor mari, vreau să simt că schimb ceva în rigidul personalităților influențate de munca în corporații cu conduceri insensibile sau pentru statul care definește munca și viața într-o formulă în care cele două constante „depind” una față de cealaltă -muncesc ca să trăiesc/trăiesc ca să muncesc- aiurea de altfel. Dar circul e despre viața perfectă, circul te învață să schimbi oamenii.”. Explicația a fost una de pomină, normal că mai înfloresc acum puțin vocabularul, căci la vârsta aceea mă limitam la desenele animate și la cărțile de povești, pe care le citeam și pe care le sorbeam ca un burete. Mama n-a anticipat,  dar anii au trecut în pacea lor și au ajuns la vorbele mele.large4

Vestea a picat ca un trăznet în capul meu pentru că mintea s-a maturizat subit <<Ce să faci cu circul? Nu-ți permiți un somon, ce să mai zic de caviar, lumea se uită la monosprânceana ta și râde. Devii acel Fram batjocorit și tratat ca un sclav, apoi cineva va scrie o carte despre tine, carte ce îi va face pe copii să plângă cu sughițuri: „Bietul urs polar, ce fel îl tratează! nu e normal” și astfel nimeni nu se va mai duce la circ, pentru că la un moment dat ai vrut să fugi cu circul, pentru că ai crezut că așa vei fi fericit și apoi ți-ai scris memoriile. O viață mizerabilă.>> asta defapt a rulat ca un film prin fața ochilor mamei mele și prin palma aceea s-a transferat și la mine. Ce efecte speciale, era un adevărat film 3D și pe vremea aceea abia nimereai un film alb-negru la cinema, 3D încă nici nu apăruseră,  simțeam până și rușinea și mă vedeam deja urs polar. Defapt a fost primul pas în a deveni superficială, dacă mama se gândea că nu voi mai putea mânca caviar, eu mă gândeam că voi deveni obeză și voi fi vânată pentru blana mea.

Așa că ajutată de mama mea, m-am transformat într-o persoană cu multe cărți la mansardă, având un singur țel: să îmi asigur comfortul fizic. Fericirea era alimentată de faptul că treptat obțineam ce îmi doream, note mari la școală, premii la competiții, aprecierea profesorilor, măriri de salariu etc, dar aveam o singură problemă: eram proastă.

Proastă și în cel mai grav stadiu. Nu aveam prieteni și nu îmi puteam face prieteni, la 20 de ani nu cunoscusem niciodată un băiat, nu mă puteam descurca în nicio situație dificilă în public, nu aveam cultură muzicală sau artistică și practic tot ce învățasem nu m-a ajutat cu nimic. Curios e că în ciuda faptului că eu credeam că sunt fericită, fericirea mea era defapt deprimare și frustrare, câștigurile obținute parcă prea ușor nu mai aduceau nicio emoție, totul era doar ca să fie, îmi atinsesem scopul  și devenise totul rutină, iar mama mereu spunea că trăiesc ca în rai. Dacă așa e să ajungi în rai, înseamnă că trebuie să văd și cum e iadul, poate pământul e singurul loc în care îți dorești să ajungi și de aceea oamenilor le e frică de moarte, pentru că vor ajunge într-un loc extremist în  prea mult bine ori în prea mult rău. Viața pe pămănt e cea mai picantă combinație între rai și iad, cea mai dulce, cea mai sărată, cea mai echilibrată. Viața pe pământ e la superlativ.

Să ne întoarcem la mine așadar, că desigur eu sunt în centrul discuției. Mi-am construit viața cu un singur țel comfortul, dar comfortul meu era dat de scaunul directoral pe care îmi desfășuram munca, nicio clipă cu mine mi-a împins corpul într-un impas, nu se mai putea mișca, dacă eu nu voiam să ascult de nevoile mele psihice, corpul a fost calul de bătaie, cel care a clacat într-un final. Măcinat în fiecare zi de dorința de a fugi cu circul nu m-a mai lăsat să îmi duc viața monotonă într-un cadru monocrom, nu aveam monosprânceana căci nu era estetică și de altfel nici slujba nu mi-o permitea.

Așa că la 40 de ani, cu corpul măcinat de muncă, de țeluri curajoase și cu nesiguranța zilei ce urma m-am rupt de monotonie și am fugit cu circul.